Să tot povestim despre un parfum sau altul ar putea fi plictisitor de la un moment dat. Tocmai de aceea, încercarea de a renunța puțin la descrierile de parfumuri și aplecarea asupra laturii istorico-filosofice a acestora trebuia făcută neapărat. Să ne descrețim puțin frunțile și să nu ne mai gândim neapărat la cât costă un parfum, cât costă o esență ș.a.m.d.

Dar, vai, s-a dovedit a fi o treabă extrem de alambicată! Punctul de plecare spre un nou tip de mesaj ar fi trebuit să fie neîndoios Platon sau Aristotel. De ce ei!? Păi, poate pentru că ar fi fost interesant să (re)descorperim părerile anticilor despre miros, simț care pentru ei era o trăsătură animalică. Adică dintre toate simțurile, mirosul era ceva de disprețuit, era un fel de cenușăreasă a percepțiilor ființei umane. Să te ghidezi după miros, să cauți să simți un anume parfum, asta însemna să fii animal.

Mai departe, poate și animalitatea plăcerii oferite de parfumuri a stat la baza disprețului față de femei. Dispreț în sensul de a le considera oarecum animale, căci lor le place mirosul florilor, ele sunt în stare să-și recunoască pruncii doar după mirosul pielii și încă legate fiind la ochi. Poate ne pare ciudat, ne este greu nouă să înțelegem, acum, cu educația pe care o avem și în societatea în care trăim, dar până acum nici 200 de ani femeile nu prea contau în societate. Gândiți-vă la numai la dreptul de vot sau de decizie în propria familie. La abolirea sclaviei…

Una peste alta, să miroși era însușire animalică, iar un parfum putea trezi instincte animalice. De aici crime, revolte, iubiri, viață și moarte.

Recitește: Parfumuri, somnifere și crime în serie

Nobel pentru miros

Foarte probabil că judecata omului despre miros a avut la baza lipsa de înțelegere asupra modului de funcționare. Cum se miroase!? Hai, că de văzut ai ochi, de auzit urechi, de gustat devenea deja mai dificil, adică doar pui limba și gata. Dar despre miros? Cum adică, trece aerul pe lângă tine și tu simți urma. Ești animal. Imaterialitatea aerului a fost pentru cei vechi ceva înfiorător.

Dar omenirea evoluează, se schimbă. Cunoștințele despre miros, despre cum funcționează simțul olfactiv și până la urmă de ce vrem să mirosim un parfum bun și ce efect are acesta asupra noastră, toate aceste cunoștințe ne influențează raționamentul. Și vedem altfel. Înțelegem.

În 2004 premiul Nobel pentru medicină a fost acordat la doi cercetători americani, respectiv Linda Buck și Richard Axel, un biolog și un neurolog. Ei au obținut premiul în urma studiilor despre simțul olfactiv. Astfel, ei au explicat cum funcționează mirosul și de ce un parfum va avea întotdeauna legătură cu emoția.

Pe scurt, fără a intra în detalii, este vorba despre vreo 1.000 de gene diferite, toate responsabile cu mirosul. Receptorii mirosului sunt situați pe mucoasa nazală și semnalele lor conduc la bulbul olfactiv din creier. Ideea este că acest bulb se află în relație directă cu sistemul limbic situat în zona frontală, generatorul de stări emoționale. Așadar, concret, mirosul unui parfum ne poate provoca plăcere, calm, furie, erotism sau ne ajută să ne vindecăm unele suferințe.

Aromoterapia între medicină, artă și JFenzi

Antiteza Frederic. Sau cum devii editor de parfumuri

Autorul acestor rânduri vă mărturisește că am fost curios de sensul cuvintelor parfrumierului Frederic Walter, publicate în „Extraits de parfums” (Paris, 2003) conform cărora parfumul are legătură intimă cu animalitatea. Era util să înțeleg sorgintea afirmației, ce a vrut să spună cu asta, acum, la început de mileniu trei. Din păcate n-am reușit să obțin cartea și să mă lămuresc altfel decât în viziunea lui Aristotel. Pentru că nu sunt un copiator de texte nu am preluat ce au spus alții. Dacă n-am citit cartea, nu mi-am permis să o interpetez.

În schimb, un alt Frederic, respectiv Malle, a scos creația de parfumuri dintr-o cutie și a așezat-o la aer curat. O metaforă perfectă pentru ceea ce a făcut el. Un experiment fantastic. Care i-a adus și bani. Mulți…

Frederic Malle este un tip, așa, dintr-o bucată. Cel puțin așa reiese din ce apare pe internet vis-a-vis de el. Așa se face că, fiind student la arte în New York, la un moment le-a dat dracului și s-a apucat de parfumerie. Trebuie spus că Frederic Malle nu era chiar căzut din copac în branșa asta. (Nu e, că n-a murit, s-a născut în 1962, la Paris…)

Bunicul lui a fondat Christian Dior Perfumes iar mama lui Frederic a fost în administrarea aceleiași case de parfumuri. Deci, de mic copil, Frederic Malle a mirosit tot ce era mai frumos.

Debutul în parfumeria adevărată a fost pentru el o idee genială. Puternic dominat de simțul afacerilor cu parfumuri, Frederic Malle a făcut invers decât se proceda în lumea aceasta. Adică, în loc să promoveze un parfum la care au muncit alți parfumieri și cărora să le fure de fapt toată gloria, el a adunat nouă creatori de top și le-a pus la dispoziție o metodă originală de lucru. I-a îndemnat pe fiecare să-și dea drumul la imaginație și să creeze un parfum cât mai bun.

Creațiile lor au fost scoase în față. Parfumul fiecăruia dintre cei nouă nu era inscripționat cu numele vreunei case de parfumuri, al vreuneui brand celebru. Nu, era doar numele lor. Erau parfumurile lor. Frederic Malle i-a reunit doar. Așa a luat naștere „Editions de parfums Frederic Malle”.

Un exepriment fabulos. Era ca și cum un editor priceput a adunat nouă ziariști celebri, i-a pus la un loc și a scos o gazetă grozavă, fiecăruia i-a dat rubrica personală. Asta înseamnă să conduci o afacere. Apoi, ediția s-a dezvoltat. Pentru săpunuri, pentru șampoane, pentru tot ce miroase frumos și este sublim…

Dacă tot ați ajuns până aici, merită „să citiți”: Editions de Parfums Frederic Malle