Puțini bărbați înțeleg legătura dintre parfumuri, sex, decolteuri generoase și încălțămintea cu platformă. Celebrii pantofi cu talpă groasă au fost dezvoltați în epoca de glorie a Republicii Venețiene. Adică atunci când aveai în față o femeie din Veneția plăcerilor, ochii trebuiau să fie cât mai apropiați de sâni, iar nasul să-i miroase fără opreliști. Exagerând puțin, femeia era atât de înaltă cât să fii obigat să-ți lipești fața de pieptul ei. Așa s-au dezvoltat pantofii cu platformă, iar parfumurile trebuiau să fie și mai excitante. Păi cum altfel, un bărbat în căutare se ghida după văz și miros…

O expoziție permanentă cu parfumuri, un muzeu al istoriei parfumului a luat ființă  în Veneția în urmă cu nu foarte mulți ani. La Veneția, deși găsești muzee la fiecare pas, se pare că tocmai tradiția parfumată a orașului lipsea. Poate că este paradoxal acest lucru, dar conform relatărilor din presa italiană, la Veneția s-a înființat de fapt primul muzeu din Italia dedicat istoriei parfumurilor abia în 2013.

Muzeul parfumului Mocenigo

Nu discutăm curiozitatea și oportunitatea, ne mulțumim să relatăm că muzeul se află într-un palat renovat complet în urmă cu câțiva ani. Palazzo Mocenigo nu se află însă chiar pe traseul obișnuit turistic, ci undeva la vreo 15 de minute de mers pe jos de la Podul Rialto. Ca să facem legătura cu un reper binecunoscut.

Primele parfumuri în Veneția

Venețienii sunt și ei asemenea parfumierilor din Grasse, revendică o poziție dominantă  în istoria parfumurilor. Faptul că aici, la Veneția, ar fi fost o capitală mondială a parfumului ar avea susținere prin invocarea memoriei Teodorei Ducas, fiica împăratului bizantin Constantin al X-lea. Merită să insistăm puțin asupra acestei femei care a avut o influență importantă asupra istoriei parfumului în Europa . Și nu e vorba doar despre parfumuri.

Teodora Ducas s-a căsătorit în 1075 cu dogele Domenico Selvo. A fost în mod evident o căsătorie politică, una de alianțe militare între puterea Bizanțului și a Veneției de atunci. Teodora a reușit însă să se impună  în viața venețienilor nu ca o femeie foarte elegantă și frumoasă, amatoare de parfumuri, cum spun sursele istorice că era, ci ca o promotoare a desfrâului. Exagerând, am putea să afirmăm că ea este prima curtezană celebră din istoria acestei vechi republici medievale.

flacoane pentru parfum la muzeul Mocenigo

Teodora Ducas a devenit nepopulară pentru că a impus venețienilor să folosească furculița și cuțitul la masă, să se spele pe mâini de unsoarea alimentelor. Să folosească șervețelele ca să se șteargă la gură. Să folosească parfumuri pentru a-și arăta prospețimea. Venețienii au considerat-o din această cauză ca fiind o femeie de moravuri ușoare, iar în ceea ce-l privește pe doge, se mirau cum poate să suporte o astfel de nevastă.

Faima negativă a Teodorei a fost atât de mare încât ne-au parvenit o mulțime de documente istorice care o zugrăveau în cele mai negre culori. Introducerea  folosirii de parfumuri în viața cotidiană era ceva de anticrist, ca să-l cităm pe Peter Damian, un renumit istoric al papalității. Să reținem că în Veneția, în acele vremuri, un parfum avea cu totul alt scop decât cel de astăzi. Mai degrabă un parfum trebuia să fie doar în biserică, tămâia de exemplu.

Faptul că acum venețienii o scot acum în față pe Teodora Ducas, cea care a adus parfumul în istoria lor este o ironie a sorții. După ce s-au străduit secole de-a rândul să o denigreze, acum îi cinstesc memoria. Ca dovadă a celor spuse mai sus este să explicăm că lui Peter Damian i-ar fi fost imposibil să scrie ceva rău despre Teodora, iar asta pentru că el a murit în 1072, cu trei ani înainte de căsătoria Teodorei cu dogele Domenico Selvo.

Muzeul Mocenigo, plin de parfum antic, joacă așadar rolul de destabilizator al știrilor false. Ca să vedeți că fake-news nu este neapărat o practică a agenției de știri Sputnik, ci se practica încă din cele mai vechi timpuri. Atâta doar că știrile false nu prea mai erau noutăți când erau deja răspândite.

Flacoane cu parfum la Muzeul Mocenigo

Istoria parfumului expusă la muzeu

La Muzeul parfumurilor Mocenigo, puteți afla însă lucruri cu adevărat memorabile despre cum s-au făcut și s-au păstrat cele mai vechi arome. Despre evoluția acestei industrii, despre motivația supranumirii Veneției ca fiind orașul parfumului. Repetăm, după ce s-au chinuit să o demonizeze pe cea care „i-a obligat” să se parfumeze.

În muzeu veți putea vedea ustensile și mostre de materie primă. Veți putea vedea o carte publicată în 1672 intitulată Secreti Nobilissimi dell’Arte Profumatoria, lucrare scrisă de Giambattista Rosetti. O colecție de rețete de parfumuri. De asemenea, muzeul este plin de flacoane din sticlă de Murano în care se păstrau acestea.

Diferite moduri de păstrare a parfumului și a materiei prime. Obiecte care au aparținut personalităților, curiozități.

Fă-ți singur un parfum

Venețienii sunt însă spirit practic și știu să scoată bani din tradiția lor. Așa se face că Muzeul Mocenigo organizează cursuri de parfumieri. Desigur, sunt numite workshop dar tot „studenților” se adresează. (Este un marketing nemaipomenit și, ne întrebăm, oare la noi nu s-ar putea face cursuri de vampiri!?)

Pentru a absolvi un curs de parfumieri ai în primul rând nevoie de cel puțin 80 de euro. Cursul durează cam două ore și te plimbă prin istoria parfumului, ți se arată cum se amestecă esențele, cum se folosește mojarul. Sunt predate de fapt chestiuni teoretice și practice despre cum să-ți faci singur o esență, cum să-nțelegi un miros.

Dacă doriți însă să deveniți parfumieri, vă recomandăm să citiți și articolul nostru despre „Parfum și parfumieri, cum te califici”. Este o soluție mai elaborată. Desigur însă că dacă visați să fiți doar așa, un parfumier amator, atunci mergeți la Veneția la Muzeul Mocenigo. Vă ajunge…