Se spune că parfumeria modernă a folosit relativ puțin parfumul de crin. Deși este una din acele „flori perfecte”, cum încercam să sugerăm o definiție vis-a-vis de trandafir, crinul se remarca prin absența extravaganței și a strălucirii în materie de parfum propriu-zis, a parfumului din flaconul de sticlă. Asta până la Cacharel. El a fost primul care a scos la lumină crinul, mă rog, la lumină în sensul că un parfum de crin a devenit un fel de bombă mediatică.

Crinul a avut (și are) mereu acel parfum de regalitate, vezi asocierea cu coroana Franței al cărei simbol este. Crinul înseamnă puritate sau ar trebui să însemne. Fecioara Maria este aproape totuna cu petalele de crin și cu frunzele acestuia. Mormântul Fecioarei a fost acoperit cu crini. Și, atunci, cum să faci din parfumul de crin altceva? Să-l pui alături de sexualitate și de bani!? Desigur că se poate, dar sunt două noțiuni ce se pot alătura doar însoțite de o muzică decadentă.

De la puritate la senzualitate

Și totuși, parfumul de crin, felul în care este perceput astăzi, denotă sexualitate, animalic, pofte trupești. Iar senzațiile acestea provin, se pare, din mitologia greacă transpusă în societatea de consum. Grecii aveau credința că un crin înseamnă maternitate și renaștere. Spuneau despre crini că a apărut din laptele Herei, soția lui Zeus.

Grecii (antici) când se duceau la o femeie însărcinată îi duceau un crin și un trandafir. Sexul viitorului copil era dat de floarea care rămâne proaspătă mai mult timp. Crinul era băiat și trandafirul fată. Așa credeau ei că pot ghici ce se va naște din acea femeie.

Pentru povestea noastră vom lăsa deoparte amintirile din copilărie cu babe și bunici care ne dădăceau să nu dormim cu flori de crin în cameră că adormim și nu ne mai trezim. Și să avem grijă la pisici, că s-ar putea să moară dacă mănâncă aceste flori, dar cine naiba-și hrănește mâța cu crini!? Că este o floare otrăvitoare. Căci, într-adevăr, parfumul de crin este puternic și are efect de tranchilizant. Prelungește starea de somnolență.

Spuneam de Cacharel…

Anaïs

Unul dintre primele parfumuri de crin senzaționale din punct de vedere mediatic a fost Anaïs-Anaïs. El a fost lansat în 1978, la un an după moartea scriitoarei Anaïs Nin, o americană de origine franceză care a reușit să bulverseze un întreg sistem de valori și principii puritane. Ca să înțelegeți mai ușor, la un an după decesul acesteia îi apărea un volum de povestiri intitulat Delta lui Venus. Erau povestiri erotice care fuseseră interzise adolescenților.

Ca de obicei, ce este interzis excită. Fructul oprit este mai bun decât orice altceva.

Reclamele făcute acestui parfum, care puneau crinul într-o nouă lumină, au fost unele dintre cele mai senzuale pentru acele timpuri. Dar, cine a fost Anaïs Nin!? Publicul român nu pare a avea prea multe cunoștințe despre ea. Vă închipuiți, dacă povestirile ei erau interzise în Franța, cam ce s-ar fi putut spune despre asta în România lui Ceaușescu!? La sfârșitul anilor 70, când marea dictatură și marile lipsuri începeau să devină hrana unui popor lipsit de cele mai elementare drepturi…

Deci, Anaïs Nin, asemenea lui Balzac a scris la bucată. Balzac era plătit după numărul de rânduri, efect care se observă în plictiseala unora în a-l citi, căci nu este lucru tocmai ușor să umpli o foaie de hârtie cu fraze inteligibile și pe care să le vinzi apoi. Cu atât mai mult să le citești. Și cu infinit mai mult de greu să rămâi în istoria literaturii mondiale. În schimb, Anaïs Nin era plătită la pagină. Ea scria pentru un dolar pagina. Deși nu avea nevoie, fiind soție de bancher, Anaïs scria povestiri erotice.

Cum s-a vândut parfumul

Anaïs Nin scria pentru a acoperi cheltuielile de vagabondaj ale amantului ei Henry Miller, viitorul autor al „Tropicului Cancerului”.

Cel mai interesant aspect este acela că publicul pentru care scria Anaïs era un așa numit colecționar. Da, scria pentru un singur om, pe care nu l-a întâlnit de fapt niciodată. Se întâlnea doar cu emisarul lui care-i transmitea onorariul și pretențiile în materie de literatură, să zicem porno. Un bogătaș al anilor 1940, al cărui nume a fost deconspirat mult mai târziu. El era Roy Johnson de la Healdton Oil din Oklahoma. Pentru respectivul colecționar scria nu doar Anaïs, ci și Henry Miller și alți scriitori necunoscuți la acea vreme.

Dezvăluirea acestor întâmplări în Franța anilor 70 reprezenta un afront moral, a fost pornită de fapt un fel de mișcare de emancipare. (Erau anii de după războiul din Vietnam.) Cam astea erau condițiile în care Cacharel a lansat parfumul Anaïs-Anaïs. Toată lumea l-a vrut. Tinerii erau înnebuniți după ceva ce le aducea aminte de fructul oprit.

Parfumul Anaïs-Anaïs se vinde și acum, ieșit însă de sub girul brandului Cacharel, care a vândut licența de producție. Un parfum excitant, animalic și plin de dorințe trupești.